Fiecare comunitate religioasă are propriile sale obiceiuri în timpul unei înmormântări. Creștinii ortodocși organizați în diferite biserici după origini (română, greacă, rusă, arabă, sârbă sau chiar georgiană), au un ritual bine stabilit. Este important ca toți să respecte aceste obiceiuri în timpul înmormântării ortodoxe.
Tradiția ortodoxă este diferită de alte tradiții creștine în câteva aspecte. Pentru credincioșii ortodocși, moartea este ca renașterea în viața de apoi, nașterea într-o viață nouă.
Când au loc ceremoniile ortodoxe?
Deoarece moartea este începutul unei noi vieți, credințele ortodoxe recomandă mai multe ceremonii în momente diferite pentru a onora decedatul. Îi aduci un omagiu defunctului în cadrul primei ceremonii de înmormântare care are loc în a treia zi, apoi în a noua și a patruzecea zi. Potrivit ortodocșilor, este nevoie într-adevăr de patruzeci de zile pentru ca sufletul defunctului să se alăture pe deplin lui Dumnezeu în noua sa viață cerească.
De ce se dau prosoape la înmormântare?
În România mai mult decât în orice altă țară europeană, inclusiv în țările limitrofe care prezintă asemănări socio-culturale puternice, moartea și obiectele asociate acesteia sunt prezentate într-un mod atât spectaculos.
Pomană este axa centrală a practicilor funerare românești. De origine slavă, termenul desemnează în principal un dar pentru decedat, al cărui beneficiar este sufletul defunctului, dar cu condiția ca transmiterea acestei ofrande să fie mediată de o persoană în viață. O astfel de jertfă către morți se face în general sub formă de pâine, apă sau vin, și lumânări, cu ocazia marii mese funerare, la care se face referire și prin termenul generic de pomană. Se poate face și sub formă de pomană celor săraci, de exemplu, prin dăruirea bunurilor personale ale defunctului. Are loc în ziua înmormântării, sâmbăta următoare, apoi patruzeci de zile mai târziu, șase luni mai târziu și un an mai târziu; apoi la fiecare dată aniversară a morții timp de șapte ani.
Darurile făcute cu ocazia pomenii sunt adesea (dar nu întotdeauna) subiectul unei explicații, referitoare la nevoile defunctului în călătoria lui spre viața de apoi, asemănătoare cu a noastră de aici de jos: lumină pentru a-și lumina drumul (lumânarea aprinsă la moarte), bani pentru a plăti contrabandiştii de la diferitele vămi (al căror număr poate ajunge până la 72) care duc în viaţa de apoi, un toiag pentru a merge şi a se proteja etc.
De asemenea, în timpul unei înmormântări, familia celui decedat va oferi prosoape acelor persoane care participă la înmormântare, celor care duc sicriul, dar și preotului care oficializează funeraliile.
Conform tradiției creștine, în timpul slujbei se oferă un prosop împreună cu o lumânare de către familia decedatului celor care au venit să-și ia rămas bun. Prosopul simbolizează tristețe și lacrimi, iar lumânarea aprinsă reprezintă simbolul credinței și al speranței luminii pentru cel adormit. Prosopul are rolul de a-i alina pe cei care se află în suferință și de a le oferi credință și speranță pentru a merge mai departe.
De asemenea, prosoapele sunt simbol al luminii care călăuzește sufletul celui adormit pe calea spre veșnicie, risipind întunericul morții și apropiindu-se de Hristos.